RE-CONSTRUCTION


CEL MAI MIC MULTIPLU COMUN

oportunism şi pragmatism în producţia de artă contemporană.

simpozion în cadrul Bienalei Tinerilor Artişti ediţia a III-a Bucureşti.
4 – 5 Octombrie 2008.
Colegiul Noua Europă,
Str. Plantelor 21, Bucharest.
Program conceput de: Société Réaliste.

Simpozionul international Cel mai mic multiplu comun, care va fi ţinut în cadrul Bienalei Tinerilor Artişti Bucureşti la sediul Colegiului Noua Europă, intenţionează să supună dezbaterii problemele-cheie actuale ale producţiei artistice şi culturale în relaţia cu pluralitatea contextelor europene.

La momentul la care economia artistică este din ce în ce mai integrată în strategiile globale, care sunt perspectivele de dezvoltare pentru producţia de artă orientată pe cercetare şi proiecte experimentale, colaborări internaţionale care să dea naştere unor noi energii? Simpozionul va gravita în jurul unei abordări de metodă a subiectului: ce strategii commune pot fi găsite în situaţii aşa diverse ca cele din Bucureşti, Londra, Vilnius sau Roma?

Cum este posibilă o discuţie colectivă, separând tacticile de producţie de cazuri particulare, profitând de orice concurs de împrejurări (oportunism) şi evaluând metodic situaţiile economice prin mijloace concrete şi directe (pragmatism)? Oare se află tehnicile oportuniste şi pragmatice în contradicţie cu independenţa? Oare un mediu condiţionat pentru viabilitate şi vizibilitate artistică (economică) determină exclusiv conţinutul?

Programul va fi partajat pe secţiuni, definite de intenţii/ contexte specifice
# Secţiunea A: Politici culturale şi societăţi politizate.
# Secţiunea B: Fundings and features.
# Secţiunea C: Edges / hedges.


Secţiunea A.
Politici culturale şi societăţi politizate.

Când susţinerea financiară din surse publice este condusă de o anumită stare de « politici culturale », cum e posibilă evitarea contingenţa orientării guvernamentale pentru a oferi producţia artistică unei societăţi civile care cere bunuri culturale şi politice?

Secţiunea B.
Fundings and features.

O diviziune a domeniilor în public versus privat în termeni de producţie culturală nu este relevantă în contextul european actual. Ce implică acest fapt în termeni de reprezentare şi cum este posibilă obţinerea unor avantaje prin prisma ambelor abordări, iniţiind noi tipuri de mecanisme?

Secţiunea C.
Edges / hedges.

Dacă acceptăm faptul că producţia culturală este mai integrată decât oricând în strategiile politico-economice globale, care sunt noile frontiere ale acestui sistem? Prin ce mijloace poate deveni această situaţie productivă?